Scopul investigatiei de rezonanta magnetica (IRM)
IRM se efectueaza pentru diagnosticarea unor afectiuni de tipul tumorilor, afectarilor vasculare (sangerari, anevrisme), infectii, leziuni traumatice ale aparatului osteo-articular, etc. In timpul inestigatiei, pentru vizualizarea in detaliu a anumitor tesuturi, se poate folosi si substanta de contrast.
Un examen IRM este indicat pentru urmatoarele segmente in cazul:
- regiunea cefalica - IRM ajuta la diagnosticul tumorilor, a anevrismelor, a sangerarilor de orice fel (inclusiv cele cauzate de accidentul vascular cerebral - AVC), a leziunilor nervoase si a altor afectiuni. Nu in ultimul rand este utila in diagnosticul de inalta calitate al afectiunilor nervului optic si globului ocular, ale urechilor si sistemului auditiv.
- regiunea toracica – IRM este utila in vizualizarea cordului, a valvelor cardiace si a arterelor inimii (coronarelor). Ajuta la stabilirea patologiei pulmonare sau cardiace si poate fi folosita pentru diagnosticarea cancerului de san sau a celui pulmonar;
- vasele sanguine – IRM este extrem de utila in vizualizarea vaselor de sange si a circulatiei sangelui prin vase, chiar in absenta administrarii substantei de contrast (angiografie prin rezonanta magnetica - Angio-RM). De asemenea diagnosticheaza afectiuni ale venelor sau arterelor (anevrisme vasculare, cheaguri de sange la nivel vascular sau ruptura partiala a peretelui vascular - disectie). In cazurile complexe, pentru vizualizarea mai clara a vaselor sanguine, se foloseste, uneori, substanta de contrast;
- regiunea abdominala si pelvina - IRM poate depista diferite afectari ale organelor abdominale (ficat, vezica biliara – colecist -, pancreas, rinichi si vezica urinara). Este utila in depistarea tumorilor, sangerarilor, infectiilor si diferitelor obstacole. La femei pot dagnostica afectiuni ale uterului si ovarelor iar la barbati cele ale prostatei;
- oasele si articulatiile – IRM este metoda de excelenta in evidentierea afectiunilor inflamatorii ale sistemului osteo-articular (artritelor), afectarilor articulatiei temporomandibulare, probleme ale maduvei osoase, diagnosticul tumorilor osoase, afectarilor ale cartilajului, rupturilor de ligamente sau tendoane sau chiar infectii. In cazurile complicate (radiografie neconcludenta) prin IRM se poate afirma cu precizie daca un os este rupt sau nu;
- coloana vertebrala – prin IRM putem vizualiza discurile si nervii coloanei vertebrale, putand diagnostica afectiuni ca stenoza de canal vertebral (stenoza spinala cervicala), hernia de disc sau tumori ale coloanei vertebrale.